Telefericele au reprezentat o parte semnificativă a dezvoltării infrastructurii turistice montane din România, în special din anii 1970, când s-au construit primele instalații importante folosind echipamente importate din Italia. Aceste instalații continuă să fie folosite și în prezent, deși țara are peste 200 de localități declarate stațiuni turistice, doar câteva dispunând de asemenea telecabine.
Prima telecabină din România a fost inaugurată în Brașov, în vara anului 1970. Aceasta, construită în 14 luni, avea o capacitate de 20 de persoane și făcea legătura între oraș și Culmea Tâmpa, acoperind o distanță de aproape 700 de metri pe verticală, fără piloni intermediari. Instalația montată în Brașov se remarca atunci prin modernitate, fiind un proiect realizat cu contribuția tinerilor din taberele din zonă și cu echipamente livrate de o firmă italiană.
În 1971, au fost construite și telefericele de la Sinaia, o stațiune importantă pe Valea Prahovei. Primul tronson lega centru stațiunii de zona Cota 1400, iar următorul, inaugurate în aceași perioadă, se înălța până la Vârful cu Dor, localizat la peste 2000 de metri altitudine. Capacitatea de transport era de 40, respectiv 30 de persoane pe cabină, iar durata totală a urcării pe ambele segmente era de aproximativ 12 minute. Montarea instalațiilor a durat 26 de luni, implicând cinci piloni metalici între 28 și 58 de metri înălțime, cu o deschidere maximă între piloni de 1470 de metri. Proiectul tehnic a fost realizat cu utilaje și cabluri furnizate de firma italiană Ceretti e Tanfani, iar structura de rezistență a fost proiectată în România.
Telefericul de la Poiana Brașov a fost inaugurat tot în februarie 1971. Aceasta instalație dispunea de două cabine, fiecare cu capacitate pentru 31 de persoane, ce parcurgeau o distanță de 2449 de metri, de la hotelul „Teleferic” până la vârful Cristian. Viteza de deplasare era de aproximativ 7,5 metri pe secundă, diferența de nivel între cele două stații fiind de 693 de metri. Cabinele rulau pe un traseu susținut de trei stâlpi de susținere și erau construite în colaborare cu o firmă italiană și entități locale din Brașov.
Principiul tehnic folosit în toate aceste teleferice era sistemul „du-te–vino”, cu două cabluri purtătoare independente, ancorate și întinse prin contragreutăți de beton. Acest sistem, folosit pe scară largă la nivel mondial, elimină operațiile mecanice de cuplare și decuplare a cabinei pe cablu, fiind extrem de sigur și fiabil.
Telefericele au jucat și continuă să joace un rol important în dezvoltarea turismului montan din România, facilitând accesul rapid și confortabil spre zone inaccesibile altfel, dar nu toate stațiunile beneficiază în prezent de asemenea facilități. Ele rămân o amintire a investițiilor majore făcute în anii ’70, dar și un element funcțional al infrastructurii turistice moderne.
Astfel, telefericele din Brașov, Sinaia și Poiana Brașov sunt exemple relevante ale modului în care România și-a dezvoltat infrastructura turistică montană, cu echipamente de calitate, care au rezistat benzii timp și continuă să deservească atât turiștii români, cât și pe cei străini ce vizitează aceste zone.
Aceste structuri permit accesul facil la puncte turistice majore, facilitând explorarea și agrementul în munții Carpați. Prin urmare, ele reprezintă o componentă importantă a ofertei de vacanțe și escapade din România.
